Sfinţii din biserici, lăsaţi in calea apelor
In 1962, două sate şi patru cătune din Valea Cernei au fost strămutate pe dealul Iuba. Cu morţii şi cu viii. 800 de oameni s-au retras din calea apelor. Şi-au luat cu ei cărămizile din ziduri, scăndurile din gard şi crucile morţilor. Sfinţii de pe pereţii bisericilor au rămas sub ape. Altarele au fost cumpărate de comunişti şi apoi distruse. Două dintre biserici, cea din Cinciş şi cea din Cerna, au fost demolate. Celelalte două sunt in ruină pe malul lacului de acumulare Cinciş.
Strămutaţii sunt alt fel de sinistraţi. Nu voia lui Dumnezeu le-a schimbat viaţa, ci Partidul Comunist Romăn printr-o decizie. Luată de cei de sus, care-au nesocotit rănduiala lui Dumnezeu. Strămutaţii n-au cum să uite asta. Şi-au lăsat sub ape jumătate din viaţa lor. Amintirile. Şi bisericile, pe care n-au avut cum să le care cu spatele pe deal. Altarele au fost cumpărate de comunişti şi apoi distruse.
Fiecare pas inainte este ca o caznă pentru el. Inaintăm cu greu printre urzicile inalte pănă la umăr şi roiurile de ţănţari de pe malul lacului. Pe alocuri, unde apa a inghiţit pămăntul, singura cale e buza dealului abrupt. Sărind peste buştenii căzuţi la pămănt. Imbrăcat in reverendă, cu pantofi in picioare, părintele nu se dă bătut. Deşi, adesea, il simt că abia mai are aer să respire. Mergem, la coada lacului Cinciş, preţ de vreo trei kilometri, spre ruinele uneia dintre biserici. “Nu se mai poate inainta”, anunţă uneori cel care merge in faţa grupului. “Ba trebuie să se poată, cum nu?”, se indărjeşte preotul. Nu-i inţeleg incăpăţănarea. Şi nici dezamăgirea care-l cuprinde cănd descoperim că nu mai avem pe unde merge, in faţa unui perete vertical de piatră ce se inalţă din apă. Şi abia pe malul celălalt, cănd vedem că ne mai despărţeau doar căţiva paşi de ruinele bisericii, părintele de 82 de ani oftează. “Acolo am slujit eu…”
SISTEMATIZARE. E drama pe care au trăit-o 800 de oameni din Valea Cernei. Aici, despre unul care nu-i de-al locului se zice că e “venitură”. In satul nou Cinciş-Cerna, toţi sunt “venituri”. S-au născut şi-au trăit de vale, pe fundul lacului care a inghiţit 205 gospodării şi patru biserici.
In 1962, două sate şi patru cătune (Cinciş, Cerna, Plosca, Bălana, Moara Ungurului şi Baia Craiului) au fost strămutate pe dealul Iuba. Cu morţii şi cu viii. Oamenii şi-au luat cu ei cărămizile din ziduri, scăndurile din gard şi crucile morţilor. Sfinţii de pe pereţii bisericilor au rămas sub ape.
“De prin ’60 se auzise că o să se facă lac de acumulare. Pentru combinatul din Hunedoara. Dar in ’62 ne-au spus şi ne-am mutat din primăvară pănă-n toamnă”, işi aminteşte Tomescu Ioachim. Avea 25 de ani atunci, abia se insurase. “Nunta am făcut-o in satul vechi. Apoi, după un an, a trebuit să ne dărămăm casa. Vă daţi seama ce-a fost in sufletele noastre, eram familie tănără şi porneam in viaţă cu dărămarea casei…”
Partidul Comunist le-a dat maşini şi ajutorul armatei. Şi-au incărcat totul in remorci şi au urcat trei km pe deal. “La Iuba, căci asta a fost la inceput denumirea noii localităţi. Era aici un comandament de dirijare a lucrării, toată treaba a fost organizată. Apoi ne-au dat voie să cumpărăm ciment, cherestea şi ţiglă la preţ de stat. Am avut din ce, fiecare primise despăgubiri pe ce pierduse in vale. S-au luat, cel mai mult, şi 21.000 de lei, valoarea a trei Dacii pe vremea aceea.”
Noul sat a fost ridicat ca o matrice. Trei coloane, şase linii. Străzi inclinate pe panta dealului. Fiecare a primit 800 de metri pătraţi de teren, indiferent de suprafaţa gospodăriei pe care o avusese. Aritmetică de tip comunist. In satul sistematizat Cinciş-Cerna toţi deveniseră egali.
POZE. Ungur Ioachim avea 21 de ani şi abia plecase in armată. In prima permisie, cănd a venit acasă, la părinţi, şi-a găsit casa la pămănt. Ei erau in deal, cărau cărămizile. N-apucaseră să-i trimită scrisoare, să-i spună. “Casa era stricată şi eu m-am oprit in bucătărie. Priveam in jur, fără să pot inţelege ce s-a intămplat”, işi aminteşte bărbatul de 66 de ani.
Nici cei care au putut n-au priceput pe de-a-ntregul. Moartea unui om din sat a devenit legendă pentru Cinciş. Unii zic că Bran Mihuţ a fost printre cei care-au plecat din sat abia după ce au dat drumul la baraj. N-a fugit de tot. O parte din el a rămas acolo şi, cu o cameră de tractor, venea adesea pe apă, spre mijlocul lacului, acolo unde ştia că a fost odată gospodăria lui. Aşa a şi murit, inecat, pe drumul spre casă. Cei care nu vor să-şi plăngă de milă, lor şi lui Mihuţ, zic că “el, de fapt, se ducea să bea la Plosca, lăngă baraj”.
“Hm, eu nu ştiu ca Mihuţ să fi băut”, spune preoteoasa in timp ce intinde rufele pe o sărmă. “Dacă s-au impăcat oamenii cu ideea? Haideţi să vă spun ceva: mama mea, care avea 80 de ani atunci, s-a intors, in seara in care a plecat de tot din sat, pe mal şi a pus semne, nuiele, ca să vadă căt creşte apa. Plecase o dată cu ceilalţi, dar ce credeţi, s-a impăcat vreodată cu ideea?”
Preoteasa e născută şi crescută in vechiul Cinciş. Ultima nuntă care s-a făcut in biserica de sub ape a fost a ei. Avea 31 de ani in 1962. Apoi? Viaţa ei şi a celorlalţi strămutaţi e descrisă in lucrarea “Documentar privind satul Cinciş – judeţul Hunedoara” (1972). “Bărbaţii tineri işi procură constume (sic!) din magazinele de stat, femeile şi fetele de asemenea se imbracă cu fuste, alese după gust. Pe fizionomia lor nu se mai vede unda de tristeţe de altădată, răsul şi veselia ce se oglindesc in ochii tuturor, (sic!) exprimă bucuria şi satisfacţia vremurilor pe care le trăiesc, sub regimul nostru socialist, condus cu inţelepciune de adevăratul partid al celor ce muncesc, Partidul Comunist Romăn.”
Preoteasa are incă ochii-n lacrimi cănd işi aminteşte de strămutare. Deschide cartea la pagina 61 şi ne arată poza casei părinteşti pe care a dărămat-o atunci. “Neam de neamul omenirii să nu mai păţească asta!”, oftează ea. “Noi nu suntem aici, noi suntem incă acolo. Eu, de 45 de ani, nu m-am visat in somn niciodată in satul nou. Intotdeauna acolo, pe străzile care-au rămas sub ape.”
CINCI SECOLE. In ’62, primii strămutaţi au fost morţii din cimitire. Cei care aveau cruci, cei care mai aveau rude. Cu slujbă, cu preot, oamenii i-au ingropat in deal. Cele patru biserici – trei ortodoxe şi una romano-catolică – au fost cumpărate, cu sate cu tot, de combinatul siderurgic, beneficiarul lacului. Apoi, au fost profanate. Pe biserica din Cinciş, monument istoric ce data de la 1448, s-au plătit 18.000 de lei. Casa Domnului a fost mai ieftină decăt o casă de om. Se spune că biserica fusese zidită de Iancu de Hunedoara şi că aici ar fi fost inmormăntată Elisabeta Mărgineanu, mama voievodului. In decembrie 1962, inainte de a fi distrusă, din biserică au fost salvate 10 icoane pe lemn şi 59 de lucrări in frescă. Pe una din fresce e portretul lui Iancu de Hunedoara, pe o alta – imaginea Castelului Corvineştilor. Biserica a fost demolată in 1972.
“Au fost atunci tratative intre Biserică şi autorităţi, işi aminteşte preotul Oprea Crăciun. O propunere era ca biserica să fie inălţată deasupra lacului. Alta – să fie izolată, in lac, cu ziduri de bitum. Practic, amăndouă variantele erau posibile. N-au avut suflet. Au oprit apa la baraj, au secat lacul şi au intrat cu tărnăcoapele in zidurile de piatră. Ştiu şi cine a hotărăt asta. Era secretar de partid la combinat. Căţiva ani mai tărziu, i-a murit soţia, tănără, de cancer. Şi, văzăndu-l indurerat, cu doi copii mici orfani, i-am zis “o să vezi, Dumnezeu o să te ajute!”. Mi-a răspuns: “Cum să mă ajute, părinte, dacă eu am dărămat biserica?”…
Din vechiul lăcaş de cult a mai rămas in Cincişul nou doar clopotul. După ce l-au adus in deal, l-au atărnat intr-un stejar şi-a rămas acolo, mut, mulţi ani, pănă au inălţat noua clopotniţă.
LUMINI ŞI UMBRE. A doua biserică ortodoxă demolată de comunişti a fost cea din Cerna. “Rămăsese in picioare, spune preotul, puteau să o cruţe, dar au pus-o la pămănt.” In coada lacului sunt ruinele celorlalte două biserici păngărite. In cea ortodoxă, la care veneau credincioşii din Baia Craiului şi Bălana, a slujit preotul Oprea Crăciun. Cănd apele lacului se retrag, se poate ajunge la ce-a mai rămas din ea. O biserică in care căndva s-a slujit Liturghia, s-au implinit botezuri şi nunţi şi Sfănta Impărtăşanie, prin altarul căreia inoată acum crapii şi ştiucile. “Cănd pot, mă duc acolo, să stau pe pietrele alea. Mă simt uşurat”, mărturiseşte preotul. La un kilometru de ea, pe acelaşi mal, e biserica romano-catolică din Baia Craiului. Singura cu zidurile intregi. 
Rămasă in picioare pe malul stăng, cu pădurea in spate, pare ireală. Un colţ de imagine rătăcită, care nu cadrează cu restul peisajului. De jur-imprejur, case de vacanţă ridicate de procopsiţii zonei, ziduri vopsite chicios, in albastru şi verde, opulenţă şi trivialitate.
Pe malul dinspre satul nou, aproape de apă, preotul incearcă să ne descrie cum arăta locul acum 45 de ani. “Vedeţi, acolo, intre sălciile acelea, mai la dreapta, acolo era biserica.” Nu văd nimic, numai umbra dealurilor din jur pe oglinda apei. Cred ceea ce mi se spune. Nu am amintirile lui, să pot vedea in adăncul unei ape. Şi nu am, poate, nici indeajuns de multă credinţă ca să pot umbla, doar cu vederea sufletului, prin bisericile de sub ape. Doar preotul le vede şi se apropie de apă cu chipul luminat, ca şi cănd ar implini o liturghie…
Blestemul acestor locuri
Unii cred că Lacul Cinciş e blestemat. Că cei care se ineacă aici nu mai ies niciodată la suprafaţă. “Unii ies, alţii ba, spune preotul. Dacă sunt prinşi in măl sau in gurile peştilor, n-au cum să mai iasă…” In martie anul trecut, aici s-a inecat un băieţel de 13 ani, Paul Cristian Bărnă. Era la un antrenament de rutină, pentru campionatele naţionale de caiac-canoe, cănd pe lac s-a iscat o furtună din senin, care l-a răsturnat. Nu avea vestă de salvare… Trupul copilului nu a mai fost găsit. Pe mal, in dreptul locului unde se presupune că s-a inecat, bunicul lui a pus o cruce. Alţii cred că locul pe care au fost duşi strămutaţii este blestemat… In aceeaşi perioadă in care părinţii lui Paul işi căutau copilul in adăncuri, dealul Iuba a luat-o la vale, cu sat cu tot. Au fost afectate opt gospodării. Două din ele, a lui Ioachim Vlad (71 de ani) şi a Mariei Sălăşan (74 de ani) au fost grav avariate. Strămutaţi pentru a doua oară in viaţa lor, oamenii s-au inghesuit in containere. Aici stau şi acum, la un an de-atunci. Primăria din comuna Telicu Inferior le-a ridicat două case in curtea şcolii. Una lăngă alta, fără nici un petic de curte, imobilele au căte-o cameră, baie şi bucătărie. Garsoniere cu termopan. Nu sunt incă bune de locuit, aşa că sinistraţii işi duc viaţa in conti-nuare evacuaţi la container…
Urme arheologice
In prima vatră a satului Cinciş, Silişte (cuvănt de origine slavonă, care inseamnă “loc unde au fost aşezări omeneşti”), au fost descoperite unelte din comuna primitivă. Tot pe teritoriul Cincişului, in 1935, au fost găsite statui de piatră datănd din perioada daco-romană, reprezentănd un bărbat in togă şi două femei. Pe teritoriul bisericii şi in curtea şcolii, săpăturile au scos la iveală obiecte de ceramică din timpuri străvechi. Aceste situri arheologice sunt acum sub ape. In şcoala din satul vechi a fost amenajat un muzeu cu “(…) statui de piatră din epoca daco-romană, capete de statui, o răşniţă din aceeaşi epocă, cioburi de ceramică străveche a Mării Panonice, foraminiere şi radiolari aflaţi in stratul de argilă din albia Părăului Valea Limpede, o măsea de mamut in greutate de 5,50 kg, o colecţie de cochilii aflate in piatra din dealul Cornului, ciocane de piatră (unelte ale omului primitiv)”. In ’62, exponatele au fost duse in Deva şi Bucureşti. Biserica din Cinciş a ridicat insă un muzeu al satului şi speră să aducă acasă toate aceste dovezi istorice “strămutate”.
Viziunea lui Arsenie Boca
In aprilie 1952, pus in libertate de cei care-l inteminiţaseră la Canal, Părintele Arsenie Boca (1910-1989) se intoarce la Mănăstirea Prislop, aflată la căţiva kilometri de Cinciş. Preotul Oprea Crăciun povesteşte că, intr-una din zilele anului 1958, Părintele Arsenie Boca, intorcăndu-se pe jos spre mănăstire, prin valea Cernei, şi urcănd pe lăngă o biserică, a pus băta pe care o avea in măna stăngă la rădăcina unui copac şi a zis celor care-l insoţeau: “Pănă aici va fi apă in zona asta”. Lumea s-a mirat, insă peste numai patru ani s-au adeverit cele spuse de părintele vizionar. Strămutaţii sunt alt fel de sinistraţi. Nu voia lui Dumnezeu le-a schimbat viaţa, ci Partidul Comunist Romăn printr-o decizie. Luată de cei de sus, care-au nesocotit rănduiala lui Dumnezeu. Strămutaţii n-au cum să uite asta. Şi-au lăsat sub ape jumătate din viaţa lor. Amintirile. Şi bisericile, pe care n-au avut cum să le care cu spatele pe deal. Altarele au fost cumpărate de comunişti şi apoi distruse.
sursa: http://www.jurnalul.ro/stire-reportaj/sfintii-din-biserici-lasati-in-calea-apelor-94284.html
Arheologie
1. Staţiuni arheologice cu stratigrafie complexă.
a) Punctul Motel.
Într-o livadă de pruni s-a descoperit o aşezare aparţinând culturii Coţofeni. Alte materiale ceramice sunt cele dacice. Pe aceeaşi limbă de pământ s-au descoperit şi resturi de cuptoare de redus minereul de fier. [78]
b) Punctul Casa Albă.
Descoperirile s-au efectuat pe plaja din faţa motelului (epoca bronzului şi perioada dacică). [79]
2. Vestigii preistorice.
a) Punctul Popeasca Nord.
Punctul se află la nord-estul actualului sat Cinciş.
Materialele arheologice descoperite aici aparţin culturii Petreşti. [80]
b) Punctul Silişte.
În acest punct au fost identificate vestigii preistorice. [81]
c) Punctul Curtea Şcolii.
În acest punct au fost identificate vestigii preistorice. [82]
3. Vestigii de epocă romană.
a) Punctul Popeasca.
În hotarul localităţii s-a descoperit o villa rustica. Construcţia se datează în secolele II-III d.Chr. [83]
b) Punctul Rovine.
La 200 m de villa rustica se află necropola acesteia (17 morminte cercetate). Aici s-au descoperit şi două statui funerare de marmură. [84]
c) Punctul Nedei.
În acest punct s-au descoperit materiale ceramice de epocă romană. [85]
4. Vestigii medievale.
a) Vechea biserică medievală a dispărut sub apele lacului de acumulare. Ea a aparţinut unei familii cneziale româneşti. [86]
5. Descoperiri monetare.
a) În anul 1904 s-a descoperit un tezaur format din monede medievale de secolele XV-XVI d.Chr. [87]
6. Mine şi cariere.
a) Mina Teliuc.
Mina de fier se află în Munţii Poiana Ruscă, Valea Cerna.
Obiectivul a fost exploatat în epoca romană şi cea medievală.
Peisaj sublim invaluit de mister si blesteme
Faptul ca apele lacului de acumulare au inghitit satul Cincis, doua biserici – dintre care una atestata documentar in 1360 – si cimitirele asezamantului au dat nastere unor legende despre furia spiritelor celor morti care bantuie locul. Aceste istorioare spuse de localnici au facut ca Lacul Cincis sa capete si supranumele de “Lacul blestemat“. Ziarele au vorbit in mai multe randuri despre aceste legende. Cotidianul “Libertatea” a publicat un amplu reportaj despre “Lacul blestemat“, aducand in prim plan istorisirile localnicilor.
<”Oile nu se apropiau de lac, iar in miez de noapte se vedeau, uneori, spiritele celor morti care bantuiau pe suprafata apei. Nu mai vorbesc despre furtuni iscate din senin in mijlocul lacului. Era clar pentru toata lumea ca Lacul Cincis e blestemat”, povesteste Ionel Craznic, un localnic. Anii au inceput sa se astearna incet-incet peste lac. In perioade de seceta, nivelul apei incepea sa scada, iar turla uneia dintre bisericile aflate la 25 de metri sub apa iesea la suprafata. Oricine trecea atunci prin zona isi facea cruce si se indeparta grabit. “Nu puteai sa vezi asa ceva fara sa te cutremuri. Satenii veneau pe malul lacului si isi plangeau mortii ingropati in cimitirele acoperite de ape. Si blestemau”, isi aminteste Costin Marcus, un om al satului. Au urmat apoi alte intamplari care au generat legende. “Aproape in fiecare an cineva se ineca, dar cadavrul nu mai iesea niciodata la suprafata. Prin anii ‘70 s-a inecat un fotbalist, iar autoritatile de atunci au facut eforturi disperate sa-i recupereze cadavrul. Scafandrii care coborau pe fundul lacului ieseau la suprafata ingroziti. Povesteau despre serpi si despre faptul ca era intuneric bezna. Unul dintre ei a ajuns in zona unde se aflau cimitirele, a iesit la suprafata si nu a mai scos un cuvant. A stat internat la spitalul de nebuni aproape un an”, ne-a spus Ionel Craznic.> – Libertatea
In lac s-a inecat Paul Barna, vicecampion naţional la caiac –canoe în vârstă de 13 ani. Băiatul s-a înecat în timpul unui antrenament când o furtună iscată din senin i-a răsturnat canoea.
“Cerul era senin, apa deosebit de linistită. În mai putin de cinci minute nu vedeam la 100 de metri. Am apucat să-l observ pe Paul. Era foarte aproape de mal. Valuri de un metru înăltime îl aruncau dintr-o parte in alta”, povestea atunci antrenorul Gavrilă Drăgoi.
Au urmat o serie de căutări diperate ale trupului canotorului. Echipa de scafandri a încercat, fără rezultat, să găsească trupul lui Paul. A urmat apoi o echipă formată din 11 scafandri, membrii ai „Asociaţiei Scafandrilor Profesionişti din România. „Lacul are aproximativ 30 de metri adâncime. E greu, pentru că sub apele lacului este un sat întreg. Sper totuşi să-l găsim pe băiat. Am recuperat cadavre din Marea Neagră, nu cred că vor fi probleme aici,” spunea Marian Dinu, unul dintre scafandri. Cu toate acestea, trupul lui Paul nu a fost găsit. Nici măcar previziunea conform căreia vremea caldă va crea un fenomen care îl va ridica la suprafaţă nu sa adeverit. Lucru care face ca legenda lacului blestemat să se pepetueze în timp.
Pentru localnicii din Cinciş, lacul de acumulare, construit pe vatra satului vechi este considerat un loc blestemat. Lucru aproape de înţeles după ce numai în primul an de la construirea lui, zece persoane şi-au găsit sfârşitul în apele sale. De atunci, alţi 63 de oameni s-au înecat. Trupurile a doi dintre aceştia nu au fost găsite nici până în ziua de astăzi. Unul dintre ei, este Paul Barna, băieţelul de numai 13 ani, care s-a înecat în urmă cu aproximativ doi ani în timp ce se afla la antrenamente de caiac-canoe. În zadar, l-a căutat familia şi autorităţile. Trupul său a fost „înghiţit” de adâncul lacului şi nu a mai fost scos la suprafaţă. Cu toate cercetările efectuate de scafandri nu s-a putut găsi o explicaţie plauzibilă pentru misterioasa dispariţie a băiatului. „Din 1964, decând a fost dat lacul de acumulare în folosinţă, 73 de persoane s-au înecat în apele sale”, a declarat primarul comunei Teliuc, Daniel Pupeză. Legendele locale pun maleficitatea lacului pe seama blestemului sătenilor strămutaţi în urmă cu aproape patru decenii. Ambiţia hidroenergetică „a tras apa” peste vechiul sat Cinciş. Industria siderurgică din Hunedoara a fost obligată să participe cu tot ansamblu de turnătorii, oţelării, cocserii să producă şi să furnizeze statului un volum considerabil de metale producătoare. În scopul de a spori producţia de materiale feroase s-a considerat insuficientă apa captată prin pompare din râul Zlaşti şi din Cerna, ajungându-se la hotărârea că este necesară construirea unui lac de acumulare pe râul Cerna, în dreptul satului Cinciş, la o distanţă de aproximativ 10 kilometri de municipiul Hunedoara. Lacul, cu o capacitate de 29 milioane metri cubi, s-a construit pe vatra satului vechi Cinciş, precum şi pe vetrele altor şapte cătune învecinate.
„L-am blestemat si încă îl mai blestemăm”
Satul vechi, Cinciş nu mai este astăzi în forma primei aşezări omeneşti. Peste o sută de oameni au fost nevoiţi să se mute la vremea respectivă. Casele le-au fost dărămate, iar ogrăzile acoperite de apă. Lăcaşul de cult ortodox, construit pe la 1400 la Cinciş a fost una dintre victimele importante ale lacului de acumulare şi este singura care mai poate fi acum zărită atunci când scad apele. Anica Stănescu (70 ani) este doar unul dintre localnicii care au fost obligaţi să se mute. „În ′62 am fost nevoiţi să ne mutăm. Nici nu am reuşit să ne luăm tot că a şi venit apa. A stricat poduri, biserica, şcoala, căminul cultural, totul. De la Paşti, decând ne-au spus că trebuie să plecăm, în trei luni, am fost aici. Ne-au înţuraşat locurile de case şi ne-am construit altele”, îşi aminteşte femeia. Când vorbeşte despre fosta gospodărie o face cu resemnare în glas. „Păi, ce să facem. A fost musai ca de bună voie. Nu am avut de ales. Am avut casă frumoasă cu două camere şi cu etaj, cu pivniţă, târnaţ (n.r. – hol), şopruri, grădină de 45 de arii, nu de opt ca aici. A fost foarte greu. Să te duci tu din locul tău… Piatră cu piatră noi am reconstruit casa. 82 de numere am fost acolo, plus alte şapte cătune din împrejurime. Toţi a trebuit să ne mutăm. Îmi aduc aminte că atunci când ne-am mutat aici nouă sute de suflete eram. Numai pădure era aici”, zice arătând spre uliţă, casele din sat. „Multe suflete a mai mâncat barajul ăsta. La noi o fost foarte greu cu strămutarea. Ce-am avut, acum nu mai avem. Ne-or şi ajutat cu materiale, dar noi în hotarul nostru vroiam să ne facem casele, nu aici. Îi blestemat lacul. Care mai trăiesc şi-acum îl mai blesteamă pentru că tăţi am fost nevoiţi să fugim de-acolo”, a mai spus Anica Stănescu, localnică.
sursa: http://www.servuspress.ro/hd/articol.php?id=8110
Satul Cinciş
Dupa o existenta de peste 1000 de ani, in 1962, vatra satului a fost stramutata pe culmile unui deal din apropiere, iar oamenii izgoniti din casele stramosesti, priveau cu ochii inlacrimati cum apele acopereau pentru totdeauna mileniul lor de existenta.
Pe locurile unde altadata se aflau gospodariile lor, acum se intinde luciul unui lac de acumulare care da un plus de atractivitate acestor locuri. Frumusetile au fost platite de cinciseni cu pretul propriului trecut care mai dainuie doar in amintirea catorva dintre cei ramasi.
Satul Cincis, prin cnejii (mici suverani locali) sai, a avut stranse legaturi de rudenie cu familia Corvinilor. Localitatea este mentionata in documente de la 1360. Satul a fost stramutat in 1962, cand apele lacului Cincis au acoperit vechea vatra, pe care se gasea si o biserica din secolul al XV-lea (1450).
sursa: http://www.masuramedia.ro/Special/122.html
Până în 1954 a existat o valoroasă biserică, monument deosebit de important pentru arta medievală românească. Construită în sec. XV, ea prezenta un plan dreptunghiular, cu absida decroşată (absidă mai îngustă decât lăţimea naosului) poligonala, cu unghi în ax. Iniţial tăvănită, în sec. XVI, a fost acoperită cu o boltă semicirculară cu penetraţii, decorată cu nervuri de tip gotic târziu, întretăiate în formă de plasă, cărora li se adaugă o nervură longitudinală de coamă (realizate în stuc). În 1645 pictorul Mihail din Hunedoara o decorează cu un ansamblu care prezenta caracteristici stilistice de Renaştere. Repictată în sec. XVIII şi mărită cu un turn-clopotniţă, în 1867. Înaintea demantelării, picturile murale au fost extrase şi depuse la castelul din Hunedoara.
Sursa: wikipedia
Biserica de pe fundul lacului datează din anul 1360. Unul dintre preoţii care au slujit aici, Popa Stan, a făcut parte din armata lui Mihai Viteazul. Următorii preoti, Mihai si David Popovici, au fost sfinţiţi în Ţara Românească în 1782 de Filaret, viitorul Mitropolit al Ţării Româneşti.
Din 1943, pâna acum, biserica satului a fost slujită de o singură familie: Rudeanu, în care preoţia se transmite din tată în fiu, familie ce îşi are rădăcinile în sat. Primul a fost Anton Rudeanu şi a slujit peste 40 de ani. Longevitatea apostolatului familiei Rudeanu în Cinciş e dovedită şi de faptul că Ioan Rudeanu, tatăl lui Anton, a fost primar timp de 35 de ani. Iulia Rudeanu, mama sa, este strănepoata lui Petru Ungur, primul preot cu studii din Cinciş (1831-1837). Preotul Anton Rudeanu este strănepotul unui mare haiduc: Horea Rudeanu, care a luptat pentru drepturile iobagilor din Munţii Poiana Ruscăi.
Atelierul Baia Craiului
Baia Craiului. Aici este acum coada lacului, unde se vede ruina bisericii catolice
La Baia lui Crai exista atelierul Baia Craiului despre care se aminteşte în conscripţia urbarială din 1754 ca fiind în funcţiune. Era dotat cu cuptoare pentru afinarea fontei şi ciocane pentru forjarea lupelor dar şi pentru producerea de piese finite. In 1756 atelierul producea coase. Tot ca atelier de coase este amintit şi în documentele din 1802 şi 1820. În anii 1848 – 1849, împreună cu atelierul Fanci, a furnizat mari cantităţi de fier şi oţel în bare pătrate şi rotunde, fabricii militare de arme din Oradea, precum şi unelte, sape, cazmale etc. Şi-a încetat activitatea în 1865. Este de menţionat că în satul Baia Craiului îşi avea sediul parohia romano – catolică aflată sub patronajul visteriei Uzinelor de Fier şi o şcoală pentru copiii angajaţilor, patronată de Oficiul de la Topliţa.
Pe malul lacului Cincis, in dreptul Motelului Cincis, se ridica o cruce uriasa in memoria locuitorilor satelor stramutate: http://wikimapia.org/#lat=45.6921219&lon=22.8798866&z=16&l=29&m=b
foto: wikimapia
foto: wikimapia
Localităţile Cinciş, Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai(Păroasa), Moara Ungurului şi Ciuleni au fost inundate la construcţia barajului în 1962, iar locuitorii strămutaţi în noul sat Cinciş.
L-am rugat pe Părintele Oprea să ne istorisească despre mutarea Cincişului şi scufundarea străvechilor vetre din împrejurimi:
„Lacul acesta s-a creat cu două scopuri. Unul: apă industrială pentru combinat; doi: loc de distracţie şi de recreere pentru clasa muncitoare. Al doilea scop funcţionează şi acum. Au fost acolo satele Cinciş,
Fostele sate Cincis si Cerna la 1770, acum pe fundul lacului
cel mai mare, cu vreo 90 de case, Cerna, Baia Craiului, Moara ungurului şi Ciulenii. Erau trei biserici ortodoxe şi una romano-catolică. În Baia Craiului era, lângă biserica ortodoxă, una catolică, mare, făcută de Maria Tereza. Din biserica ortodoxă, monument istoric din secolul XVI, a fost extrasă pictura şi dusă la Castelul Huniazilor. Nu a fost conservată cum trebuie şi s-a degradat.
Am mutat întâi morţii aici. La biserica din Baia Craiului am pus un credincios să pună bare de fier la uşi şi mobilierul să-l ducă în cafas, adică în cor, ca să nu fie nimicită cu totul de pescari. Au rupt însă lacătele şi au devastat-o, până ce n-a mai rămas piatră pe piatră. Când se mai retrage apa, se văd crucile din sate, moloz, dărâmături…”
Oamenii acestor vetre au fost mânaţi mult mai la deal. „Pe locul ăsta, a Cincişului de acum, a fost pădure. I s-a marcat fiecăruia locul unde să se mute, a fost pusă câte o tăbliţă şi a trebuit să ne mutăm aici.”
